”Ce-ai frate, nu iti mai ajunge strada?”

Urasc trotuarele inguste. Urasc octogenarele aflate in drum spre piata cu o lentoare ireala. Urasc cuplurile care se plimba savurand fiecare pas. Va urasc pe toti care nu stiti ca mersul are un scop precis, acela de a te duce din punctul A in punctul B, cat de repede te tin giogleiele.

Sunt de parere ca ar trebui sa se dea examen de permis de pieton. E un fapt absolut necesar pentru ca numarul debusolatilor ce folosesc spatiile destinate MERSULUI PE PROPIILE PICIOARE este alarmant de mare. Am ajuns sa ma simt ca un taximetrist la volan atunci cand merg pe strada. Cel mai mult iubesc orele varf in randul pietonilor, in weekend, dar mai ales vara. Nu stiu cati dintre voi s-au grabit vreodata spre o destinatie si sa le fie zadarnicit mersul de molustele care se deplaseaza mai lent decat e uman posibil. De obicei imi vine sa pun mana pe manivela si sa dau jos un geam imaginar de Dacie, productie 1970, ca sa rag cu patos un “Misca, oai, ca nu am toata ziua!”.

Insa cel mai aproape de un paroxism apoplexic ma aduc pasarelele. Sunt inguste, pe 2 benzi si, la orele amintite mai sus, extrem de populate. Acolo ai spatiu sa iti exersezi toate manevrele auto, toate injuraturile reprimate si toti algoritmii de evitare a coliziunilor. Cat urci scarile e inca bine, dar cand ai ajuns pe pista esti damnat. Te deplasezi cu gandurile aiurea (ca doar nu elaborezi atentate si lovituri de stat in fiecare clipa), cu privirea si mai aiurea lansata undeva in peisaj, pana cand...Fatality! Personajul din fata ta se apleaca gratios sa isi lege un siret rebel....FARA SA SEMNALIZEZE! Daca nu ai facut cateva ore de practica auto, l-ai luat in plin si te-ai procopsit cu o discutie inutila plina de zambete stinghere si scuze. Pui capul in pamant si continui sa mergi, hotarat sa termini odata acest purgatoriu pe care nu il meriti, dar cel din fata, impreuna cu consoarta atasata mainii stangi se plimba. Din mers, te ridici un pic pe varfuri, vezi ca din fata nu face nimeni miscari bruste, semnalizezi virtual intentia de depasire si te angajezi in executarea manevrei. In toiul ei, de pe banda cealalta, un tolomac se hotaraste si el ca e cazul sa depaseasca baba-in-drum-spre-piata. Sa nu iti iesi din minti? Dobitocul ala nu a vazut ca era dreptul tau sa depasesti, ca el nu s-a asigurat si ca acum amandoi incurcati traficul? Iti vine sa ragi, dar inghiti in sec, zambesti tamp si te repliezi in banda ta. Recalculezi viteza de croaziera ca sa se adapteze molustelor, te resemnezi si treci pe pilot automat. Si toate astea pentru ca de fiecare data cand te grabesti si crezi ca vei ajunge la timp exista o lege a lui Murphy care sa iti dea in cap, combinata cu o totala lipsa de taxiuri.

Ce rost mai are sa te dai Ford Mustang cand te plimbi printre Olcit-uri?

When I say “Dee-jeeey”, you say “Mufflerrrr”!

Cel mai bine e sa nu te inghesui, mai bine stai si astepti sa se termine buluceala cu specific mioritic si dupa aia sa te gandesti sa te urnesti si tu spre intrare. Recunosc, daca nu as fi fost mai pletos si imbracat in piele din fire, ideea de a auzi 140 db pe ritmuri de d’n’b, intr-o hala trecuta bine prin comunism, m-ar fi facut si pe mine sa particip cu entuziasm la ingramadeala tinerilor cu freze rebele. Nu fac parte din trib si simt cum priviri cu iz de mirare si dezaprobare ma incercuiesc, iar susotelile “fii atent si la asta, frate!” isi fac aparitia timide in randul grupurilor de indigeni. Insa un zambet trufas isi face aparitia pe fata mea...Ha! Mai copii, mai ,dar voi chiar credeati ca am venit singur chiar in gura lupului?! Stupoare pe chipul audientei atunci cand descopera ca societatea lor inchisa are tradatori, exact aceia care vin sa ma salute pe mine. Prima impresie deja a fost spulberata, odata cu acceptarea tribului indigen s-a dus dracului si pozitia speciala pe care ma aflam, acum nu sunt decat un mare inadaptat.

Dar, eu totusi am o problema mare. Nu imi va fi rusine sa o recunosc: sunt stricat la burta si ma cac pe mine! Iar pozitia “avantajoasa” a locatiei, m-a scutit de prezenta nedorita a unor farmacii cu program non-stop pe o raza de un kilometru. Si totusi ma vad nevoit sa imi fortez norocul, ori chiriasul din curul meu imi va forta sfincterul. Ma indrept spre fortele de ordine, mereu prezente cand se simte potential de manifestari anarhice cu copii debusolati, si ii intreb cat de suav imi permitea starea de sanatate daca nu cumva au idee unde se afla cea mai apropiata farmacie. O privire plina de suspiciune imi este aruncata, si pot sa jur ca i-a trecut prin cap sa isi cheme colegii de la Brigada Anti-Drog, iar raspunsul este evident unul negativ. “Ce naiba, fiule, am eu fata de Pagini Aurii?”

Problema se agraveaza considerabil, iar pofta de baut bere se dizolva ca un vis frumos atunci cand te trezesti (nu neaparat dimineata). Eh, atunci sa intrebam localnicii acestui eveniment. Ma deplasez inspre cel mai apropiat grup de freze colorate si pun eterna intrebare: “Auzi, nu stii de unde pot sa iau niste pastile, la ora asta?”. Fulgerator, cinci capete patate se intorc inspre mine, priviri lascive aluneca spre mine, o bala mica le atarna in coltul gurii, ochii le sclipesc ca in filmele cu vampiri...”De care vrei? Tussin?”

Raman interzis. Imi reevaluez premisele si imi dau seama ca am facut o greseala de procedura, am indus in eroare bietii copii care acum ma privesc ca pe unul de-al lor.

“Nu Tussin. Ceva de genul Imodium sau Loperamide, caut eu.” Gata, magia s-a risipit, priviri pline de repros si uimire ma fac sa ma simt un paria, mi se intoarce spatele, nu mai sunt de-al lor, am fost renegat.

Raman singur cu problema mea din ce in ce mai mareeeeeee!