Pentru...

Pentru ca reusesc sa imi pierd sirul idelor cand vine vorba de tine. Pentru ca ma pierd pe mine de fiecare data cand ma uit la tine. Pentru ca ma pierd de fiecare data cand ma uit la poza ta. Pentru ca stii sa te fastacesti asa cum numai tu stii sa o faci, si pentru ca ma pierd pe mine de fiecare data cand o faci. Pentru ca poti fi buna. Pentru ca poti fi rea atunci cand trebuie. Pentru ca vrei sa fii corecta. Pentru ca esti magnetica. Pentru ca te poti deschide ca o floare. Pentru ca esti misterioasa. Pentru ca esti atenta. Pentru ca poti face lumea sa capete sens. Pentru ca poti face lumea sa dispara atunci cand sunt cu tine. Pentru ca lumea se vede altfel rasfranta din ochii tai. Pentru ca imi dai speranta. Pentru ca ma salvezi. Pentru ca pot sa mut munti. Pentru ca sacrificiile deja nu mai au valoare. Pentru ca pot sa zbor, pentru ca am aripi, pentru ca tu mi le-ai dat. Pentru ca ai aprins in mine o lumina nestiuta pana acum. Pentru ca radiez lumina cand esti cu mine. Pentru ca radiezi lumina cand esti cu mine. Pentru ca ma simt ca joc in Stardust. Pentru ca razi.

Pentru ca clipesti, iar clipele isi pierd sensul. Pentru ca timpul nu ne ajuta deloc.

Pentru ca aduci ordine in haos.

Pentru ca Varsatorii seamana prea mult cu Taurii. Pentru ca Varsatorii nu seamana deloc cu Taurii. Pentru ca nici macar astrele nu ma pot opri. Pentru ca ma faci sa ma revars. Pentru ca ma faci sa respir aiurea. Pentru ca ma faci sa visez. Pentru ca te visez si cu ochii deschisi.

Pentru ca ma faci mai bun. Pentru ca ma faci fericit. Pentru ca gresesc prosteste. Pentru ca ma ierti. Pentru ca ma calmezi. Pentru ca sunt increzator. Pentru ca sunt mai punctual.

Pentru ca imi dai un sens.

Pentru ca ma mistui. Pentru ca nu pot sa imi iau ramas bun. Pentru ca timpul trece prea greu cand nu esti cu mine. Pentru ca timpul trece mult prea usor cand suntem impreuna. Pentru ca nu ma pot opri sa nu vorbesc cu tine. Pentru ca vorbesti cu mine. Pentru ca nu sunt singur. Pentru ca esti imposibila. Pentru ca imposibilul este posibil. Pentru ca nu pot dormi. Pentru ca ma trezesc razand. Pentru ca ma trezesc speriat. Pentru ca sunt paranoic. Pentru ca patul meu e prea mare numai pentru mine. Pentru ca ma strangi in brate. Pentru ca ma tresezc langa tine. Pentru ca ma doare cand te doare. Pentru ca sunt speriat cand esti speriata. Pentru ca ma poti linisti. Pentru ca esti un drog. Pentru ca esti si antidotul. Pentru ca nu exista leac. Pentru buburuze. Pentru ca esti un copil. Pentru ca ma faci sa nu uit de copilul din mine. Pentru ca esti o luptatoare. Pentru ca ma faci sa ma lupt. Pentru ca zambesti. Pentru ca imi sare inima din piept. Pentru lucrurile pe care le simti. Pentru lucrurile pe care le spui. Pentru ceea ce crezi. Pentru ceea ce ai putea face. Pentru ca esti sensibila. Pentru ca te pot proteja. Pentru ca vreau sa fiu langa tine. Pentru ca vreau sa te incurajez. Pentru ca vreau sa te sustin. Pentru ca nu vreau sa cazi. Pentru ca vreau totul. Pentru ca nimic nu este de ajuns. Pentru ca tot este de ajuns. Pentru ca vorbele nu au nici un sens. Pentru ca o privire poate spune totul. Pentru ca pot sa iert orice. Pentru ca nu exista limite.

Pentru ca eu cred in tine. Pentru ca esti tu. Pentru ca esti tot.

De aia te iubesc.

Culturalizare

Premiera

Proaspat spalat, de inca se mai vad rotocoalele umede lasate de mop, linoleumul in carouri albastre si albe scoate un scartait scurt daca incerc sa imi trag piciorul pe el. Exceptand zgomotele auto-produse, nimic nu pare sa faca vreun sunet. E ca intr-un flash dintr-un film; o scena mai mult statica, in care zgomotul moare pentru a lasa loc imaginii, pentru ca apoi sa te izbeasca din plin amalgamul de zgomot si miscare. Acum, acum-ul nu mai defineste nimic, pentru ca flash-ul pare sa se fi prelungit nepermis de mult. Chiar si uitandu-ma la ceas, mi se pare ca cineva isi bate joc de mine, ora este alta de fiecare data cand ma uit, insa nimic nu pare sa se fi schimbat. Si pentru ca iluzia mea hollywood-iana sa nu se evapore, un neon incastrat intr-o carcasa de plastic ingalbenit de vreme mimeaza cu consecventa o bataie de 20 Hz. Aproape pot sa imi sincronizez bataile inimii cu pulsatiile luminii, amplificand atmosfera de film de duzina.
In fata e o usa mare si dubla, pe jumate deschisa, ale carei riduri din vopseaua de culoarea untului ii tradeaza varsta.
Eu stau pe o improvizatie de bancuta, incropita dintr-o placa de pal, cu o culoare nedefinita ce imi aduce aminte de inghetata de vanilie cu bucatele de ciocolata, avand marginile dantelate si valurite de vreme.
E liniste. E banca. E usa. E neonul. E holul larg cu linoleum in carouri. Dar mai este ceva...nedefinit.
Acesta este cadrul in care se joaca poate singurul mare film al vietii tale. Intr-adevar il putem numi Marele Film, pentru ca este si singurul pe care il vei juca.
Acel ceva nedefinit face tot filmul. Nu stii ce e, dar e acolo. Te misca, te coordoneaza si iti sopteste incet in ureche replicile, iar tu iti joci perfect rolul.
Esti perfect pentru acest rol, dar mai rau e faptul ca e rolul pentru nu te-ai pregatit niciodata si nici nu ti l-ai dorit.
E rolul victimei. E rolul cel mai simplu si mai comun din lume, dar probabil si cel mai greu.
E greu sa joci neajutorarea, sa transpiri, sa respiri neregulat dorindu-ti sa iti poti ajusta respiratia dupa un neon care palpaie la macar 150 Hz, sa iti freci mainile, sa sari ca ars de pe bancuta pe care stai la cel mai mic zgomot care se aude din spatele usii, sa vrei sa faci ce stii ca nu poti face. Dar cel mai greu e cand ti se ia un close-up si trebuie sa oferi privirea perfecta, indurerata si totodata hotarata; razboinica, dar resemnata.
Iar pentru ca decorul sa fie perfect, pe sub usi, prin crapaturile geamului, din scurgerea de la chiuveta si din gaura cheii, se revarsa ca un abur greu de azot lichid, inghetata si fara miros, frica. Nu e acea frica cand fumezi pentru prima data si te ascunzi de toti, nici cea cand esti fugarit de caini, nici cand esti in pericol sa fii macelarit de o gasca de debusolati. In schimb, e acea frica care te apasa, care iti umple plamanii incat aerul nu mai are loc, care iti baga cate in glonte in fiecare rotula, care iti inmoaie orice incordare a muschilor, care e atat de sadica incat sa mai slabeasca latul din cand in cand, care te macina cu o nedefinita durere fizica.
Cu cat filmul se prelungeste, cu atat oboseala te face sa joci mai bine. Ai putea gresi, insa greselile au fost deja facute iar tie iti ramane sa incerci sa faci totul, stiind dinainte ca nu vei reusi nimic.
Joci 15 ore fara ragaz, dar filmul are si un final. Ciudat,insa nimeni nu aplauda.

E cel mai tare film in care ai jucat vreodata.

The Story Within

Traim ceea ce povestim.
Nu-i asa ca fraza asta ma face sa par foarte interesant si profund? Insa, lasand auto-alintarea la o parte, ceea ce am zis mai sus e foarte adevarat. Chestia si mai nasoala e ca toti o stim, insa cu totii avem nevoie sa ne fie spusa ca s-o percutam. Cu totii traim povestea, dar nu foarte multi auzim povestea, iar povestea trece pe langa noi.
Ce tocmai mi-a plesnit mie in cap nu e nou si nu sunt nici Columb iesind din propriul lui ou, insa am avut nevoie de multe filme si de cateva carti ca sa imi dau seama de asta. Cred ca multi au vazut "Big Fish" si cred ca si mai multi au emis un "Mdea....nah, a fost un film ok.". Eu sunt de parere ca filmul ala e mai mult decat ok. Filmul incearca sa iti dea o palma peste ceafa, spunandu-ti ca traim cu totii prin povesti. Cu cat aduni mai multe povesti si cu cat iti spui povestile implicandu-te in ele, in felul acesta le transmiti mai departe, devenind totodata parte din povestea celui care o aude. Povestea devine astfel ca un bulgare de zapada care se rostogoleste la vale devenind din ce in ce mai mare, pana ajunge sa ne cuprinda pe toti.
Lumea este o poveste.
Si desi suna foarte simplu, doar de o poveste avem nevoie pentru a schimba lumea si de a ne schimba pe noi insine. Imi amintesc "Neverending Story". Bastian citeste povestea, insa povestea il schimba pe el, iar el ajunge sa schimbe povestea. Iar transpunerea acestei fantezii in realitate, nici macar nu presupune un liliac zburator, o broasca testoasa gigant sau mancator de pietre, insa presupune o poveste.
Intotdeauna se pleaca de la capatul opus pentru a compune povestea, intai actiunile si apoi relatarea lor, insa si povestea poate sa genereze actiuni. Va dati si singuri seama la ce duce asta. Povestile pot fi infricosator de periculoase prin puterea pe care o detin.
Asta e varianta mea la ceea ce am auzit spus de Chuck Palahniuk, iar povestea lui ar trebui spusa pentru ca ar putea deveni Bulgarele-De-Zapada.

”Ce-ai frate, nu iti mai ajunge strada?”

Urasc trotuarele inguste. Urasc octogenarele aflate in drum spre piata cu o lentoare ireala. Urasc cuplurile care se plimba savurand fiecare pas. Va urasc pe toti care nu stiti ca mersul are un scop precis, acela de a te duce din punctul A in punctul B, cat de repede te tin giogleiele.

Sunt de parere ca ar trebui sa se dea examen de permis de pieton. E un fapt absolut necesar pentru ca numarul debusolatilor ce folosesc spatiile destinate MERSULUI PE PROPIILE PICIOARE este alarmant de mare. Am ajuns sa ma simt ca un taximetrist la volan atunci cand merg pe strada. Cel mai mult iubesc orele varf in randul pietonilor, in weekend, dar mai ales vara. Nu stiu cati dintre voi s-au grabit vreodata spre o destinatie si sa le fie zadarnicit mersul de molustele care se deplaseaza mai lent decat e uman posibil. De obicei imi vine sa pun mana pe manivela si sa dau jos un geam imaginar de Dacie, productie 1970, ca sa rag cu patos un “Misca, oai, ca nu am toata ziua!”.

Insa cel mai aproape de un paroxism apoplexic ma aduc pasarelele. Sunt inguste, pe 2 benzi si, la orele amintite mai sus, extrem de populate. Acolo ai spatiu sa iti exersezi toate manevrele auto, toate injuraturile reprimate si toti algoritmii de evitare a coliziunilor. Cat urci scarile e inca bine, dar cand ai ajuns pe pista esti damnat. Te deplasezi cu gandurile aiurea (ca doar nu elaborezi atentate si lovituri de stat in fiecare clipa), cu privirea si mai aiurea lansata undeva in peisaj, pana cand...Fatality! Personajul din fata ta se apleaca gratios sa isi lege un siret rebel....FARA SA SEMNALIZEZE! Daca nu ai facut cateva ore de practica auto, l-ai luat in plin si te-ai procopsit cu o discutie inutila plina de zambete stinghere si scuze. Pui capul in pamant si continui sa mergi, hotarat sa termini odata acest purgatoriu pe care nu il meriti, dar cel din fata, impreuna cu consoarta atasata mainii stangi se plimba. Din mers, te ridici un pic pe varfuri, vezi ca din fata nu face nimeni miscari bruste, semnalizezi virtual intentia de depasire si te angajezi in executarea manevrei. In toiul ei, de pe banda cealalta, un tolomac se hotaraste si el ca e cazul sa depaseasca baba-in-drum-spre-piata. Sa nu iti iesi din minti? Dobitocul ala nu a vazut ca era dreptul tau sa depasesti, ca el nu s-a asigurat si ca acum amandoi incurcati traficul? Iti vine sa ragi, dar inghiti in sec, zambesti tamp si te repliezi in banda ta. Recalculezi viteza de croaziera ca sa se adapteze molustelor, te resemnezi si treci pe pilot automat. Si toate astea pentru ca de fiecare data cand te grabesti si crezi ca vei ajunge la timp exista o lege a lui Murphy care sa iti dea in cap, combinata cu o totala lipsa de taxiuri.

Ce rost mai are sa te dai Ford Mustang cand te plimbi printre Olcit-uri?

When I say “Dee-jeeey”, you say “Mufflerrrr”!

Cel mai bine e sa nu te inghesui, mai bine stai si astepti sa se termine buluceala cu specific mioritic si dupa aia sa te gandesti sa te urnesti si tu spre intrare. Recunosc, daca nu as fi fost mai pletos si imbracat in piele din fire, ideea de a auzi 140 db pe ritmuri de d’n’b, intr-o hala trecuta bine prin comunism, m-ar fi facut si pe mine sa particip cu entuziasm la ingramadeala tinerilor cu freze rebele. Nu fac parte din trib si simt cum priviri cu iz de mirare si dezaprobare ma incercuiesc, iar susotelile “fii atent si la asta, frate!” isi fac aparitia timide in randul grupurilor de indigeni. Insa un zambet trufas isi face aparitia pe fata mea...Ha! Mai copii, mai ,dar voi chiar credeati ca am venit singur chiar in gura lupului?! Stupoare pe chipul audientei atunci cand descopera ca societatea lor inchisa are tradatori, exact aceia care vin sa ma salute pe mine. Prima impresie deja a fost spulberata, odata cu acceptarea tribului indigen s-a dus dracului si pozitia speciala pe care ma aflam, acum nu sunt decat un mare inadaptat.

Dar, eu totusi am o problema mare. Nu imi va fi rusine sa o recunosc: sunt stricat la burta si ma cac pe mine! Iar pozitia “avantajoasa” a locatiei, m-a scutit de prezenta nedorita a unor farmacii cu program non-stop pe o raza de un kilometru. Si totusi ma vad nevoit sa imi fortez norocul, ori chiriasul din curul meu imi va forta sfincterul. Ma indrept spre fortele de ordine, mereu prezente cand se simte potential de manifestari anarhice cu copii debusolati, si ii intreb cat de suav imi permitea starea de sanatate daca nu cumva au idee unde se afla cea mai apropiata farmacie. O privire plina de suspiciune imi este aruncata, si pot sa jur ca i-a trecut prin cap sa isi cheme colegii de la Brigada Anti-Drog, iar raspunsul este evident unul negativ. “Ce naiba, fiule, am eu fata de Pagini Aurii?”

Problema se agraveaza considerabil, iar pofta de baut bere se dizolva ca un vis frumos atunci cand te trezesti (nu neaparat dimineata). Eh, atunci sa intrebam localnicii acestui eveniment. Ma deplasez inspre cel mai apropiat grup de freze colorate si pun eterna intrebare: “Auzi, nu stii de unde pot sa iau niste pastile, la ora asta?”. Fulgerator, cinci capete patate se intorc inspre mine, priviri lascive aluneca spre mine, o bala mica le atarna in coltul gurii, ochii le sclipesc ca in filmele cu vampiri...”De care vrei? Tussin?”

Raman interzis. Imi reevaluez premisele si imi dau seama ca am facut o greseala de procedura, am indus in eroare bietii copii care acum ma privesc ca pe unul de-al lor.

“Nu Tussin. Ceva de genul Imodium sau Loperamide, caut eu.” Gata, magia s-a risipit, priviri pline de repros si uimire ma fac sa ma simt un paria, mi se intoarce spatele, nu mai sunt de-al lor, am fost renegat.

Raman singur cu problema mea din ce in ce mai mareeeeeee!

~~~TitluCareSunaInteresant~~~

Pe ea o cheama BeculetzVerde, are 17 ani, si bonus, este si bisexuala. Nu o intereseaza oamenii, pe care ii uraste, insa iubeste povestile de dragoste cu inimi frante. I-ar face mare placere sa intalneasca si baieti, dar mai ales fete, care ii plac mai mult decat baietii. Are un fundal foarte glamorous, are player cu piese de la Massive Attack, are cinci videoz pe pagina, doua albume foto cu ea deprimata, si 267 de prieteni.

Ele sunt gemene. Isi zic ColaLuvsMe si Art_Damage. Au 16 ani, si niste bretoane care i-ar face invidiosi si pe Tokio Hotel. Art_Damage are sireturi portocalii si asculta trip-hop, ocazional niste dnb si dark step. ColaLuvsMe are poze cu prietenul ei de 25 de ani. Il iubeste.

CryingBunny este colega de banca a lui Art_Damage. Aseara, a petrecut o seara de neuitat cu colegii in parc, la Unirii, unde au facut si poze. Este putin suparata pentru ca MuscaDeUnt, cea mai buna prietena a lui ColaLuvsMe, si-a luat adidasi noi, iar ea trebuie sa mai astepte inca 3 zile pana ia mama ei salariul ca sa isi cumpere o noua pereche de Vans si o curea care sa se asorteze cu ei.

PlaisirNoir are 22 de ani si e din Jibou. Iubeste depresia, si uneori simte ca poate sa se imbrace cu ea pentru ca ceilalti sa nu o mai vada. Abia asteapta sa aiba vise.

PinkyAndTheBrain, ViseRuginite, FuckThePain si UrbanPurple abia asteapta o noua petrecere secreta goa, undeva prin padure la Baneasa. Ce marfa a fost date trecuta, avem poze. Pacat ca au fost facute cu celularul si nu poti sa ne recunosti decat dupa culoarea parului, insa ai grija ca ViseRuginite si UrbanPurple sunt amandoua mov in cap, iar Pinky are rasta si e rosie.

FuckThePain abia s-a intors din Germania. Ce haine misto aveau prietenii ei de la petrecerea goth. Ce pacat ca pe la noi nu se gasesc haine din alea...

I-Dont-Think-So, s0meKindaFreak, MucNebun, AmProbleme sunt patru baieti de gashca. Au postat multe poze cu ei de anul trecut, din Vama. Dar cel mai misto e ca pot sa isi dea unul altuia comentarii la poze, din alea cu subinteles, ca doar ei stiu ce zic acolo... “Frate, verde-verde, dar mai trebuie si niste maro!”

SonarBlowJob este timida, dar a impartasit cu noi 25 de poze. Pozele sunt facute de NuAmNume (hippioata si bisexuala declarata, nefumatoare in schimb), iar SonarBlowJob nu apare decat in proportii de 12-15% in poze.

MiamLuatEspadrile a ajuns fruntasa grupului ei de cand si-a luat noua pereche de espadrile cu imprimeuri cu Looney Toons. Cu ocazia asta si-a schimbat vechiul nume, morphine_angel, si a facut ceva rating serios pe site.

Pretty-Girls-Make-Graves e clubber declarat, pana si revelionul la facut la o petrecere rave, prea tare...Totusi, viata lui nu este chiar asa cum si-ar dori, pentru ca inca mai sufera cand vede poze cu fosta lui prietena (“...ar fi putut fi ceva! sigh”).

Ultima, dar nu cea din urma, de fapt ar trebui premiata cu un premiu obscur si ocult, dead6sk6in6mask este “I’ll tell you later”. A muncit sa faca pictoriale in cimitir, la munte, cu prietenul si cainele lui (sau copilul lor, cum vrei sa ii spuneti) si poze mai vechi descoperite recent. In total sunt 50.

Eu sunt invidios.

GPS Failure

Din ciclul “Spune-mi, tati...”, alaturi de “Cum au murit dinozaurii?”, sau “Cum aduce barza numai barbatilor belele?” ar trebui sa stea si mareata intrebare “Ce sau unde este Romania?”.

Eh, dragii mosului, raspunsul la aceasta intrebare este nebulos de clar: “Nu exista.”, iar acest raspuns cred ca l-a dat pentru prima oara un american. Tind sa cred ca americanii chiar stiu ce zic cand raspund la intrebari legate de orice inafara de ei insisi.

“Tati, tati, da’ de ce nu exista?”

Cine a vazut vreodata Romania, inafara de romani? Nimeni credibil, asta daca ii punem la socoteala pe presedintele Americii (el oricum nu avea habar in ce tara este, deci il vom absolvi de vina pe premise de imbecilitate cronica) si pe 50 Cent (el macar a recunoscut live ca nu stie unde este, in tara in care concerta...posibil sa fi fost Romania). Nu stiu cu ce barbari imbracati in piei se tot bat ungurii de secole, dar sunt convins ca aia nu sunt romani. Singurul indiciu ca acolo ar fi pamant romanesc este faptul ca barbarii nu sunt imbracati in piei de urs, sau lup, sau mistret (ei adopta mai nou trend-ul De Puta Madre 69 Marijuana Cocaina Trafficante Ginecologo) iar raritatea acestor specii sugereaza ca niste romani chiar au trecut prin acele locuri.

Romania a fost inventata de un evreu fara har, mic si pacatos, pentru ca Romania e un brand, si inca unul cam prost promovat in ultimul timp.

Ce stim despre Romania? Exista undeva un Castel in Carpati, iar asta a zis-o unu care nu a iesit niciodata din casa, ii zicea Jules Verne. Un alt romanolog de exceptie este mama lui Harry Potter; ea a ajuns la concluzia ca Romania este o piata neagra foarte profitabila de dragoni cu spatele azuriu-roscat. O alta cucoana foarte celebra, originara din New Orleans, Anne Rice plaseaza intrigi mistice, implicand vrajitoare si duhuri, in acest tinut fabulos. Pe Dracula nu il mai pun la socoteala, el cred ca facea parte din conspiratia initiala de a face o afacere profitabila din tara asta.

Fenomenal insa, Sibiul este capitala culturala e Europei in 2007 si si si.....Sibiul cica e in Romania! Dar m-am interesat, iar Sibiul nu a fost construit de romani, ci de altii mai vestici si mai destepti, carora din pacate acum 1000 de ani li s-a stricat vaporul si au esuat prin acele locuri si cu asa, eu am pierdut si ultima speranta de a mai gasi romani.

Inegalabilul maestru, Andrei Gheorghe zicea acelasi lucru despre Japonia, caci acolo numai robotii apar la televizor. Dar daca stau bine si ma gandesc, Andrei Gheorghe nu exista nici el.